Connect with us

Actualitate

UPDATE Doi pacienţi transferaţi după incendiul de la Matei Balş au murit azi. Numărul deceselor a ajuns la 10

Published

on

UPDATE 12:25 – Ministerul Sănătăţii a anunţat decesul unui bărbat de 80 de ani, care se afla în Pavilionul V de la Matei Balş în momentul producerii incendiului. Pacientul fusese transferat la Spitalul Universitar de Urgență din București, unde a fost internat la ATI şi intubat. Bărbatul era diagnosticat cu o formă severă de SARS-CoV-2 şi prezenta mai multe comorbidităţi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că o femeie de 70 de ani, dintre pacienţii transferaţi de la Matei Balş după incendiul din 29 ianuarie, a murit. Pacienta fusese mutată la Spitalul ,,Prof. Dr. Dimitrie Gerota” şi era internată la Terapie Intensivă.

Femeia de 70 de ani se afla în stare gravă şi era intubată. Fusese diagnosticată cu infecţie cu SARS-CoV-2 şi prezenta comorbidităţi. O anchetă medico-legală va stabili cauzele decesului.

Copyright © 2019 AT Video Creations