Connect with us

Actualitate

Număr record de intervenții ale salvamontiștilor

Published

on

Într-o singură zi, 89 de persoane au fost salvate de pe munte. Cele mai multe evenimente au fost în Voineasa, Sinaia și Sibiu.

„Zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară solicitați sa intervină la un număr foarte mare de evenimente montane.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 89 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor

În cazul acestor intervenții au fost salvate 89 persoane, dintre acestea 38 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 29 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană”, a comunicat pe Facebook Salvamont România.

Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România, a declarat că 39 persoane au fost duse cu ambulanța la spital, iar alte aproximativ 30 s-au dus cu mașinile personale la unitățile sanitare, având leziuni minore.

„În stațiuni au fost în jur de 10 – 12 cazuri. Toată lumea să fie atentă la activitățile practicate pe munte. Ni se spune: nu credeam că mi se poate întâmpla mie.

E ceață, zăpadă, calitatea pârtiilor nu e cea mai bună. Majoritatea accidentelor au avut loc pe pârtii, dar am avut și situații cu turiști care s-au rătăcit din cauza ceii.

Starea pârtiilor e foarte bună dimineața, dar mai târziu, din cauza ninsorii nu e cea mai bună, doar schiorii buni pot schia în siguranță”, a declarat Sabin Cornoiu.

Copyright © 2019 AT Video Creations