Connect with us

Actualitate

NICOLAE PAVELESCU ÎȘI ÎNCEPE CARIERA POLITICĂ PE LISTA PSD DEBITÂND GOGOȘI!

Published

on

Aflați într-o criză totală de imagine și de credibilitate, PSD-iștii și-au împănat oferta electorală cu ceea ce cred ei că sunt ”fețe noi” în politică.
În realitate, ex-comuniștii ne șochează cu dinozauri expirați care, în loc să iasă la pensie, ca oamenii normali, vor să iasă la pensie specială la fel ca baronii în jurul cărora au gravitat întotdeauna.


Așa se explică prezența unui așa-zis apărător al drepturilor salariaților pe lista de deputați a PSD Argeș: Nicolae Pavelescu, lider sindical la Dacia.
Până când a dat-o pe față, acesta s-a prefăcut, în decursul timpului, că este apolitic, că poate să critice, dacă vrea, toate partidele și toate guvernele, fiind un om echidistant. În realitate, a gravitat tot timpul în jurul unor personaje care au activat, local, în Partidul Conservator, în PRM și, mai ales, la PSD.


Cu ocazia alegerilor locale de anul acesta, Pavelescu a susţinut candidaţii PSD la alegerile locale, fie că vorbim despre Ion Georgescu la Mioveni, Cristian Gentea la Piteşti sau Nicolae Velcea la Ştefăneşti. Însă cea mai vehementă susținere a manifestat-o, dacă vă vine să credeți, pentru Ion Mânzână la președinția CJ Argeș, formulând o declarație absolut șocantă. Iată ce spune Pavelescu: ” În anul 1997, când noi nu mai aveam produs și singurul politician care a venit lângă Dacia a fost Ion Mînzînă. Pe vremea aia, cred că era senator. Ne-a ajutat în ceea ce a însemnat privatizarea lui Dacia.”


O aberație mai mare nu puteam auzi! Mînzînă, implicat în privatizarea Dacia!
Te râd și curcile, nene Pavelescule! Știm că îl cunoști pe Mînzînă încă de când era la PRM, dar nici chiar așa, să induci lumea în eroare!
Toți românii știu că achiziţia Automobile Dacia de către Renault a fost parafată prin memorandumul semnat în decembrie 1998 și că pe 2 iulie 1999, Fondul Proprietății de Stat (FPS) semna contractul de privatizare pentru Automobile Dacia cu grupul francez Renault. Printre semnături sunt: cea fostului premier Radu Vasile și, evident, cea a lui Constantin Stroe.
Cât ne privește, îl lăsăm pe Nicolae Pavelescu să debiteze toate gogoșile care-i trec prin minte, dându-ne seama câte parale va face în politică! Dacă le-a sucit mințile unor muncitori, pe vremuri, că le apără interesele, nu înseamnă că toți argeșenii îl vor crede cu ocazia alegerilor din 6 decembrie!


Hai, nene Pavelescule! Pune fesul acela marxist pe cap și pretinde și matele că faci politică! Politica oamenilor, că ești de stânga, nu-i așa?
PSD Argeș se face de râs, mai mult ca niciodată, cu astfel de candidați!

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations