Moarte cumplită: Funcționar public din Botoșani, găsit carbonizat

    Șoc și groază în comuna Hudești din județul Botoșani! Localnicii au făcut o descoperire cutremurătoare, duminică după-amiază, într-o pădure din apropierea satului Mlenăuți. Oamenii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat. Cadavrul avea hainele şi pielea complet arse și a fost găsit lângă un copac, cu faţa în jos. 

    Localnicii au alertat imediat autoritățile, prin intermediul serviciului 112. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și unul medical. Din păcate, însă, nu s-a putut face nimic pentru bărbat.  

    Cazul a fost preluat imediat de poliţiştii sosiţi la faţa locului, aceştia având din start bănuieli legate de identitatea bărbatului ars complet. După o scurtă anchetă, oamenii legii au stabilit că persoana arsă era un bărbat de 65 ani, din localitate, care lucra ca funcţionar public la Primăria Hudeşti. 

    Acesta a luat o sticlă de ţuică şi una cu benzină şi a plecat fără să spună nimic, soţia acestuia sesizând dispariţia lui încă de atunci. 

    Localnicii din comună sunt în stare de şoc, asta pentru că bărbatul părea a fi liniştit şi era foarte respectat în zonă. Potrivit localnicilor, omul avea doi copii şi a fost profesor de matematică şi director de cămin. 

    Mai mult, acesta a fost viceprimar după 1995, iar în prezent lucra în cadrul primăriei ca inspector de urbanism. Bărbatul nu obişnuia să consume alcool şi nici nu ar fi avut alte vicii, ceea ce aruncă un şi mai mare semn de întrebare asupra gestului său macabru. 

    Sursa foto: evz.ro

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI