Ministrul Finanțelor, anunț în scandalul momentului cu OMV: „Am cerut clarificări. Va plăti taxa de solidaritate”

    Adrian Câciu a făcut declaraţii în legătură cu situaţia în care OMV Petrom nu plăteşte taxa de solitaritate. El susţine că nu are dubii că această companie nu-şi va respecta obligaţia.

    Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a susţinut că i-a cerut şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să realizeze controale tuturor companiilor, inclusiv companiei OMV Petrom care nu plăteşte taxa de solidaritate.

    „Am solicitat şi domnului preşedinte Heiuş (n.r. preşedinte ANAF) să facă o analiză pe toate companiile. Nu au existat nici presiuni şi nici intervenţii din partea nici unei companii. Statul român este unul puternic şi cred că şi-au dat seama toţi.

    Am cerut clarificarea de la autor. În câteva zile s-ar putea să obținem şi răspunsul comisiei. Din punctul meu de vedere nu am dubii că această contribuţie nu va fi plătită inclusiv de către această companie (n.r. OMV Petrom)”, a afirmat Adrian Câciu.

    OMV Petrom a explicat că nu va plăti taxa de solidaritate din România pentru că nu se încadrează în condițiile impuse. OMV susține că Petrom are sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite, respectiv extracția ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului.

    Sursa foto: Facebook / Guvernul României

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI