Ministrul
Educație, Sorin Cîmpeanu, anunță că în scurt timp va fi luată decizia cu
privire la organizarea centrelor de vaccinare pentru personalul din învățământ.
Zeci de mii de angajați vor să se vaccineze anti-COVID 19 ,,Este de peste 200.000 de angajați ai sistemului de învățământ această cifră, dintre aceștia 42.000 s-au vaccinat deja, se adaugă aproape 8.000 personalul din învățământul superior medical care s-a vaccinat în calitate de personal medical deși este și cadru didactic în același timp, deci avem 50.000 de vaccinați. Se adaugă cei 60.000 care au dorit să se vaccineze în următoarea săptămână în centre mobile, deci vom ajunge la 110.000 cel mai probabil din cei 200.000 de angajați care și-au declarat disponibilitatea de vaccinare”.
Ministrul
precizează că va fi anunțată și decizia de organizarea centrelor prioritare
pentru vaccinarea personalului din sistemul educațional.
Personalul
auxiliar din creșe și grădinițe, cel care va fi la interfața directă cu copiii
se va vaccina. De asemenea, din învățământul primar, gimnazial, liceal și
universitar în primă fază se vaccinează cu prioritate personalul didactic.
You must be logged in to post a comment Login