Ministerul Justiției pune în dezbatere publică proiectul de lege privind desființarea SIIJ

    Ministrul Justiției, Cătălin Pledoiu, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că se va pune în dezbatere publică proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

    „Ministerul Justiției va pune astăzi în dezbatere publică proiectul de lege pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției. (…) Principala prevedere a proiectului de lege și scopul proiectului este, bineînțeles, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție începând cu data adoptării proiectului de legii. Pentru investigarea infracțiunilor care până acum erau în competența Secției am folosit un model inspirat din modul de funcționare a Parchetului European, adică un număr de 12 procurori în centru, la București, și un număr de 30 de procurori răspândiți în țară, câte doi procurori de fiecare Curte de Apel, în total 42 de procurori care vor investiga infracțiunile care până acum erau în competența Secției”, a declarat ministrul Justiției.

    „Cei 12 procurori din București vor fi selectați și anume desemnați de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin plenul Consiliului, din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General. Cei 30 de procurori din Curțile de Apel, câte doi procurori din fiecare Curte de Apel, vor fi selectați și anume desemnați de către plenul Consiliului Superior al Magistraturii din cadrul Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel. Procurorii din Parchetul General vor fi propuși plenului de către procurorul general, respectiv procuroii de la Parchetele Curților de Apel vor fi propuși plenului CSM de către prin procurorii de la Parchetele Curților de Apel”, a agăugat ministrul.

    Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție va sta în dezbatere publică până la data de 31 ianuarie, apoi va fi trimis la Consiliul Suprem al Magistraturii pentru aviz și apoi la Guvern.

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI