MINA deschide un muzeu permanent de artă imersivă la Iași

MINA deschide un muzeu permanent de artă imersivă la Iași

„Matisse: The Immersive Show” și experiențe digitale spectaculoase, în premieră în capitala Moldovei

de Gianina Voicu
0 comment

Iașiul devine, începând cu 26 septembrie 2025, al treilea oraș din România care găzduiește un muzeu de artă imersivă permanent, după București și Cluj-Napoca. MINA – Museum of Immersive New Art, primul muzeu de acest tip din țară, își deschide porțile pe Bulevardul Primăverii nr. 2, lângă Podu Roș, consolidând poziția Iașiului ca pol cultural al Moldovei.

Evenimentul marchează doi ani de la inaugurarea spațiului MINA din București și aduce în premieră la Iași spectacolul internațional „Matisse: The Immersive Show – La Blouse Roumaine și alte 100 de lucrări semnate Henri Matisse”, o producție originală realizată de MINA Creative Studio și prezentată de ING Bank România. Construit în șapte acte vizuale, spectacolul animă lucrări celebre precum Atelierul Roșu, La Danse sau Melcul, prin proiecții de mari dimensiuni, sunet și animație.

Programul muzeului imersiv MINA Iași

Spațiul va prezenta periodic spectacole tematice din portofoliul internațional MINA:

  • Egiptul Antic – Sub Privirile Zeilor: o călătorie vizuală prin civilizația faraonilor, narată de Amalia Enache.

  • Dinozaurii – O călătorie imersivă în lumea preistorică: peste 30 de specii readuse la viață prin proiecții 360°, un show educativ și captivant licențiat deja internațional.

  • Cosmos – Descoperă tainele universului: o producție prezentată de Kaufland România, cu imagini spectaculoase din Sistemul Solar și fragmente video din documentarul „Opt zile în cosmos”, dedicat misiunii astronautului Dumitru Prunariu.

Experiențe interactive pentru copii – MINA Kids

Muzeul include și MINA Kids, un spațiu interactiv cu 15 instalații digitale, conceput special pentru copii între 3 și 12 ani. Realizat în colaborare cu artiști și programatori din România, Cehia și Bulgaria, spațiul a fost premiat internațional pentru inovație și oferă o experiență educativă și distractivă pentru întreaga familie.

Prin deschiderea muzeului permanent de artă imersivă, Iașiul își consolidează statutul de destinație culturală de top în România, aducând mai aproape de public arta modernă, istoria și știința prin tehnologie digitală și storytelling.

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV