Connect with us

Actualitate

Ludovic Orban: Klaus Iohannis i-a făcut plângere penală lui Liviu Dragnea pentru PNDL 1

Published

on

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni seară, la şedinţa Comitetului Director al PNL Olt, că ”însuși președintele Iohannis” a formulat o plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea pentru că fostul lider PSD a alocat bani publici din PNDL1 în campania prezidențială din 2014.

Orban a primit un singur vot din Comitetul Director al PNL Olt pentru a candida la Congresul din 25 septembrie, moment în care le-a transmis participanților la ședință: ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”.

Orban a subliniat de două ori că Iohannis este cel care și-a asumat plângerea împotriva lui Dragnea, dar că aceasta ”nu și-a urmat cursul”.

Liderul PNL, aflat în competiție internă în partid, împotriva premierului Florin Cîțu, a criticat dur alocarea banilor din PNDL3 (proiectul Anghel Saligny) înainte cu o săptămână de Congresul din 25 septembrie.

Orban se află în război deschis cu președintele Klaus Iohannis pe care l-a mai criticat și în alte rânduri, în condițiile în care președintele se afișează la aproape toate evenimentele publice cu rivalul actualului președinte PNL.

Ludovic Orban a subliniat și că ”este penal” faptul că premierul Florin Cîțu împarte bani pentru primari pentru a-și consolida poziția în partid și pentru a câștiga voturile acestora în 25 septembrie.

Copyright © 2019 AT Video Creations