Legendarul actor, Florin Piersic împlinește astăzi 86 de ani

    Iubitul actor Florin Piersic împlinește astăzi, 27 ianuarie, 86 de ani. Cu ocazia zilei sale de naștere, marele actor a povestit, pe contul său de socializare o întâmplare trăită în urmă cu patru zile. La sfârșitul povestirii, Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant, din iubire pentru persoanele care îl îndrăgesc.

    „În urmă cu patru zile. Scenă – recepția hotelului Leonard din Dusseldorf. Abia am intrat, împreună cu Ciprian, organizatorului turneului cu piesa “Străini în noapte”, în Germania. Schimbăm câteva vorbe. “Vorbiți românește?” În față noastră, politicos și gata să ne servească, un tânăr. Da, răspund. Ne privește, se apropie de mine și îmi spune: “Știți, am auzit că va veni în hotelul nostru Florin Piersic. Oare e adevărat? Tare mi-aș dori să îl întâlnesc, să îi strâng mâna”. N-ați văzut momentul. Îi întind mâna și îi spun: “Mă recomand. Mă cheamă Florin Piersic”. Aș fi dat orice să îl fotografieze cineva, să vă pot arăta figura lui. Vă dați seama, cu părul așa, aproape alb, ca pentru rolul Hemingway pe care am fost la un pas să îl joc acum vreo doi ani, cu câte un rid- ușor-, în plus, pe ici, pe colo pe figură, că deși mai blând, nici pe mine nu mă iartă timpul, omul săracu’ nu m-a recunoscut, dar mare i-a fost bucuria să ne întâlnim, iar mie tare mi-a fost drag de el și de întâlnirea excepțională cu publicul din Dusseldorf-în teatrul superb pe care îl vedeți în fotografie- și din sala Capitol din Frankfurt. Cum s-ar zice, am sfârșit anul trecut cu călătoria în Dubai și l-am început pe ăsta nou, bine, tot cu o călătorie, așa că nu prea am vreme să mai stau să socotesc că astăzi împlinesc o…vârstă. Dar să știți ceva, sunt mândru de anii mei, pentru că știu că n-am trăit degeaba.
    N-a venit încă momentul nostalgiilor și al tristeților. Știți de ce? Pentru că am parte de afecțiunea, îndrăznesc să spun chiar iubirea voastră pe care o simt când vă am alături într-o sală de teatru, sau când va întâlnesc- întâmplător – în fața unei recepții de hotel, la mii de kilometri de casă.
    Să fiți la fel de siguri că și eu vă iubesc! Și faceți bine și mai opriți și voi anii ăștia din goană, să nu mai fugă așa repede, că mai am ceva planuri cu mine și cu voi!”, a scris Florin Piersic într-o postare pe Facebook.

    Florin Piersic și-a construit o bogată carieră în cinematografie cu roluri în producții antologice precum Ciulinii Bărăganului (1957), Totul se plateste (1986), Colierul de turcoaze (1985), Racolarea (1985), Masca de argint (1984), Ramasagul (1984), O lebada iarna (1983), Galax, omul papusa (1983), Misterele Bucurestilor (1983), Drumul oaselor (1980), Haiducii lui Saptecai (1970).

    Florin Piersic s-a căsătorit în anii ’60 cu actriţa Teatrului Mic, Tatiana Iekel (n. 1932), cu care l-a avut pe primul lor copil, actorul Florin Piersic Jr.. După divorţul de prima soţie, s-a căsătorit cu actriţa Anna Szeles (n. 1942 la Oradea), cu care l-a avut pe cel de-al doilea fiu, pe Daniel.

    În 1985 Anna Széles a cerut şi a obţinut divorţul, apoi s-a mutat împreună cu fiul în Ungaria. Florin Piersic s-a recăsătorit în 1993 clujeanca Anna Török cu care avea o relaţie de şapte ani.

    „Primele doua sotii ale mele au fost si ele actrite. De Tatiana Jekel m-am despartit pentru ca n-a mai mers, pur si simplu – eram foarte tanar si buimacit de succes, iar Aniko (Ana Szeles n.r.) a plecat la Budapesta, pentru ca a crezut ca o sa faca o cariera uriasa acolo. Am ramas cu amandoua in relatii foarte bune, ne vizitam.

    Aniko imi povesteste ca si acum, cand se duce in piata la Budapesta, o intreaba babele unguroaice emigrate din Romania ce mai face frumosul ala de barbat al ei, Florin Piersic. Faceam un cuplu frumos si foarte invidiat in epoca, dar ne-am despartit de aproape 20 de ani.

    Din fericire, acum, la varsta intelepciunii, am norocul sa reziste langa mine o femeie cu totul speciala: ce-a de-a treia sotie a mea, Ani Piersic. E tot unguroaica, din Cluj, contabila de meserie, dar cu suflet bogat si risipitor, nu tine socoteala vorbelor calde si bune, nu-si dramuieste gesturile marunte si dragi, nici atasamentul sau fidelitatea.

    Afectiunea pe care ne-o purtam unul altuia si ne-o exprimam chiar si in cele mai marunte ocazii este importanta pentru amandoi, dar mai ales pentru mine, pentru ca ma intareste in fata incercarilor, in vremurile mai putin dulci. Si acum sunt mai tot timpul plecat de acasa, dar stiu ca Ani ma asteapta si e rabdatoare.

    Ce sa fac, meseria asta n-o poti face stand la birou, in fotoliu de director. Si, pe urma, trebuie sa castig ceva bani ca sa traiesc. Dar imi iubesc nevasta, ea stie asta, si atunci lucrurile se simplifica mult, chiar daca nu suntem tot timpul, zi de zi, impreuna” – interviu Formula AS, 2006.

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI