”E
destul de complicat de legat fondurile UE de statul de drept. România
nu se opune la acest mecanism, suntem de acord să se lege acordarea
fondurilor de statul de drept, dar specialiștii mai au mult de lucru
până la elaborarea de criterii concrete. Dacă se ajunge la o
procedură clară, suntem ok cu ea”, a anunțat vineri președintele
Klaus Iohannis.
El a fost
întrebat de ziariști la Bruxelles în ce măsură se poate realiza
la nivelul UE condiționarea fondurilor europene acordate fiecărui
stat membru de modul în care acel stat respectă statul de drept.
Parlamentul
European a adoptat îm ianuarie 2019 un proiect de regulament care
prevede stoparea alocării de fonduri europene pentru statele UE care
încalcă statul de drept. Proiectul de regulament, inițiat de
Comisia Europeană, a fost adoptat de Parlament cu modificări
semnificative, menite să reducă gradul de arbitrariu. De la acel
moment, regulamentul e blocat în negocieri între statele membre,
Comisia Europeană și Parlamentul European.
Țările
din UE care încalcă regulile statului de drept vor avea fondurile
europene blocate, dar vor fi obligate să facă plățile către
beneficiari în proiectele europene deja angajate. Prevederea apare
în proiectul de regulament votat de Parlamentul European. Pentru
România, prevederea e de maxim interes, pentru că Bucureștiul a
fost deseori criticat în guvernarea PSD atât în documentele
oficiale ale Comisiei Europene (raportul MCV), cât și în cele ale
Consiliului Europei (rapoartele Comisiei de la Veneția).
You must be logged in to post a comment Login