Împreună fără ipocrizie

Împreună se poate doar mărturisind adevărul. L-am ascultat mai devreme pe Sanctitatea sa Papa Francisc reinterpretănd metaforele din rugăciunea Tatăl nostru în contextul păcatelor societații de consum. Dintre toate, păcatul ipocriziei, autosuficienței și al închinării la idolul aparenței a inspirat rândurile care urmează. Oamenii obișnuiți, românii, indiferent de botez , au ovaționat omul și smerenia în care trăieste și pe care o propovăduiește. În comparație cu singuratea în care s-a rugat la Sofia, la București, în catedrală, a fost pacea propovăduită de Isus, în rugăciuni frățești, împletite cu bucurie în cununa credinței. Ecumenism profund precum o regăsire între frați după o lungă despărțire. Mă întreb cum s-au simțit liderii politici din primele rânduri știind că cel care le vorbea avea să treacă prin fața clădirii ilegal construite lângă Catedrala Sfântul Iosif, imobil ce trebuia demolat de mult? Cam ipocriți. Cum mai traducem ipocrizia? Nimeni nu a reamintit cu această ocazie importanta Școlii Ardelene și a bisericii greco-catolice, a liderilor săi, în emanciparea neamului românesc. Inocențiu Micu- Klein, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior au pus piatră de temelie a României moderne cu ajutorul Vaticanului. Fie că ne place, fie că nu, fără ei, astăzi nu am mai fi vorbit de România mare și europeană. Dacă ne amintim de prigoana comunistă împotriva preoților greco catolici și controversele post 1989 , înțelegem cât de profundă e ipocrizia. E un început. S-a întâmplat în România caricaturizată în Occidentul unde bisericile sunt goale. Dar mai sunt mulți pași de făcut până vom sărbători Învierea lui Hristos în aceiași zi, toți creștinii. Mai e mult sau niciodată până Europa își va asuma, învățând să nu se mai închine banilor, că este leagănul civilizației iudeo-creștine, pe care trebuie să îl protejeze. Aparențele nu trebuie confundate cu protocolul. Aparențele sunt forme fără fond. Protocolul este un limbaj care se dezvoltă prin educație. Că să emancipeze națiunea Gheorghe Șincai a deschis 300 de școli. Ca să transformăm în încredere și respect ceea ce am construit astăzi trebuie să fim consecvenți în a respectă cele 10 porunci. Putem să ne luptăm cu ipocrizia? Fără adevărul asumat nu există împreună.

Lasă un răspuns