Connect with us

Actualitate

Granturi de jumătate de milion de euro, din fonduri europene, pentru afaceri noi în Comuna 1 Decembrie din județul Ilfov

Published

on

236 afis eveniment Com 1 Decembrie, rptv.ro

20 de tineri antreprenori au semnat, miercuri, granturi în valoarea de 25.000 de euro fiecare, pentru afacerile pe care le vor dezvolta în Comuna 1 Decembrie. Segmentul este componentă a proiectului ,,Șanse pentru viitor”, cu finanțare europeană și impact în educație și zona socială, implementat de Primăria Comunei 1 Decembrie, în parteneriat cu Asociația Sf. Valentin, Școala Gimnazială nr. 1 din comuna 1 Decembrie și o societate comercială.

Evenimentul de semnare a granturilor a fost organizat la sediul Primăriei 1 Decembrie din județul Ilfov. Cei 20 de tineri care vor primi, în cadrul proiectului, câte 25.000 de euro, au propus cele mai bune proiecte dintr-un total de 56 de cereri de finanțare înscrise.

Petre Gheorghe, primarul Comunei 1 Decembrie

„Am mare încredere că o să duceți proiectele la bun sfârșit. Mă bucur în același timp că cea mai are parte dintre voi sunteți tineri și am așa o mulțumire sufletească pentru că, tot în cadrul proiectului, eu nu consider segmentul acesta perla proiectului. Mă gândesc că perla proiectului va fi construirea after-school-ului.”, a declarat Petre Gheorghe, primarul Comunei 1 Decembrie.

Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov

„Este un proiect complex, care atinge foarte multe segmente. Unul dintre cele mai importante este acela de a trata cu seriozitate și a sprijini educația în localitate. În felul acesta, prevenim abandonul școlar prin susținere, prin consiliere și prin sprijin material. O altă componentă a acestui proiect este sprijinul antreprenorial. Sunt 20 de granturi de 25.000 de euro fiecare. Este o oportunitate unică. La nivel județean nu mai există un astfel de proiect.“, a transmis Ștefan Rădulescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov.

Proiectul ,,Șanse pentru viitor – prin măsuri integrate” are ca obiectiv general implementarea unor măsuri menite să reducă numărul de persoane marginalizate, cu populație care aparține minorității rome din Comuna 1 Decembrie, județul Ilfov, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Vor fi oferite servicii integrate în șapte domenii: educație, ocupare-formare profesională, antreprenoriat, servicii socio-medicale, locuire, asistență juridică și promovarea multiculturalismului și incluziunii sociale.

Activități previzionate în cadrul proiectului

– activități integrate de sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație;
– activități integrate pentru componenta ocupare în comunitatea marginalizată;
– activități de susținere a antreprenoriatului în cadrul comunității marginalizate, inclusiv a ocupării pe cont propriu;
– activități de dezvoltare a serviciilor sociale, medicale, medico-sociale la nivel de comunitate marginalizată;
– activități de îmbunătățire a condițiilor de locuire destinate grupului-țintă;
– activități de asistență juridică și reglementare documente personale (acte de proprietate, stare civilă, identitate);
– activități de promovare și susținere a nediscriminării și incluziunii sociale a comunității marginalizate, prin implicarea activă a membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile;
– activități de management de proiect;
– activități de diseminare informații, informare și publicitate proiect.

Copyright © 2019 AT Video Creations