Connect with us

Actualitate

G4Media: Patronul unei firme de construcții a împrumutat PSD cu 445.000 de lei la 8 zile după ce a primit contracte de 29 de milioane de lei de la Primăria Capitalei. Firea: Firește că nu există o conexiune între cele două situații

Published

on

195 Gabriela Firea, rptv.ro

Patronul unei societății de construcții care se află în insolvență a împrumutat Partidul Social Democrat cu 445.000 de lei, pe 22 septembrie 2020. Banii au fost dați în contextul alegerilor locale din 27 septembrie 2020. Candidatul PSD pentru Primăria Generală era primarul în funcție la acea dată, Gabriela Firea. Pe 14 septembrie 2020, la finalul mandatului Gabrielei Firea, Primăria Generală a Municipiului București atribuise aceleiași firme patru contracte în valoare totală de 29 de milioane de lei, fără TVA, transmite G4Media.

Atât Gabriela Firea, cât și un reprezentant al firmei de construcții neagă faptul că ar exista vreo legătură între cele două evenimente.

Cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile locale din 27 septembrie 2020, Primăria Generală a atribuit mai multe contracte pentru anveloparea unor blocuri din Sectorul 6. Printre firmele câștigătoare s-a numărat Rotary Construcții SRL București, societate care, în iunie 2020, intrase voluntar în stare de insolvență.

Rotary Construcții a primit patru loturi, în valoare totală de 29,08 milioane lei, fără TVA. De fiecare dată, singura ofertă admisibilă luată în considerare pentru evaluare de către autoritatea contractantă a fost doar cea a Rotary Construcții, celelalte oferte fiind respinse ca inadmisibile, pe motive procedurale.

Lipsa unei concurențe care să își compare ofertele a dus și la prețuri de atribuire apropiate de sumele puse la bătaie de Primărie pentru cele patru loturi: 5,4 milioane/5,7 milioane, 7 milioane/7,2 milioane, 8,2 milioane/8,6 milioane și 8,4 milioane/9 milioane de lei.

Particular este și faptul că licitația fusese lansată tocmai în februarie 2019, pentru 18 loturi, cinci proceduri fiind anulate ulterior. Pentru restul loturilor, termenul-limită pentru primirea ofertelor și perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuia să și le mențină au fost prelungite succesiv, conform Sistemului de Achiziții Publice cea mai avansată dată fiind noiembrie 2019. Ulterior, în derularea procedurii nu mai apar decât anunțurile de atribuire din preajma alegerilor locale din septembrie 2020.

La opt zile după ce fusese declarat câștigător pentru cele patru loturi, patronul firmei Rotary Construcții SRL, Mihai Leonard Rotaru, a împrumutat PSD cu 445.000 de lei, informația fiind publicată de formațiunea politică în Monitorul Oficial, în aprilie 2021.

Documentul conține date despre finanțarea partidului în 2020. Ulterior, dar înainte de alegerile parlamentare din 2020, și partenera sa de viață, Daniela Rotaru, a împrumutat PSD cu aceeași sumă.

În ambele cazuri, termenul scadent a fost 6 martie 2021, cel mai probabil după data la care PSD sconta că i se vor deconta, de către Autoritatea Electorală Permanentă, banii cheltuiți la cele două scrutinuri de anul trecut.

”Firește că nu există o conexiune între cele două situații. În primul rând, nici un primar – și deci, nici eu – nu decide care sunt câștigătorii vreunei licitații. În al doilea rând, acum am aflat de la Dvs că acele persoane au acordat împrumuturi. Nu am avut această informație.” a declarat Gabriela Firea, pentru G4Media.

Contractele cu firma de construcții au fost reziliate acum două luni, printr-o decizie a actualului primar general, din lipsă de fonduri.

Foto: Facebook Gabriela Firea

Copyright © 2019 AT Video Creations