Eugen Teodorovici stabileşte regulile fiscale şi contabile de înregistrare a bacşisului

Ministrul Finanţelor a anunţat, miercuri, că a publicat proiectul de act normativ prin care vrea să legifereze bacşişul în domeniul restaurantelor şi barurilor, la solicitarea industriei de profil, şi să stabilească regulile fiscale şi contabile de înregistrare a acestuia, conform news.ro.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai.

“Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp”, a precizat ministrul.

Proiectul de act normativ cuprinde mai multe reglementări, printre care definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului potrivit Codului fiscal.

Măsurile vizează instituirea obligaţiei de evidenţiere pe bonul fiscal a bacşişului încasat de la clienţi, în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar). Ministerul subliniează că evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu, dar se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului.

”Se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere. Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%”, se arată în comunicat.

Totodată, se instituie obligaţia operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacşişului, integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern şi de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct. În situaţia în care plata contravalorii consumaţiei se face prin ordin de plată şi se emite factură, bacşişul se evidenţiază distinct pe aceasta.

”Se lasă la opţiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacşişului pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcţie de situaţia de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacşişului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal”, se arată în comunicat.

În plus, bacşişul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacşiş”.

”Pentru salariat, sumele provenite din bacşiş sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns