Educația României în NOROAIE

Cu toată zarva asta din campania electorală diminuată în Săptămâna Luminată de ledurile telefonului mobil, am trecut cu vederea o știre vitală. Pentru democrație și campanii electorale. România a ratat toate țintele pe educație din strategia UE, 2014-2020. Ori fără educație de calitate democrația și votul sunt democrație junk.

Țintele strategice pentru anul 2020, adoptate de România în cadrul ET 2020:

1) până în 2020, în medie, cel puțin 15% dintre adulți ar trebui să participe la programele de învățare de-a lungul vieții.(programele finanțate din fonduri europene au produs doar diplome și nu competențe și mai apoi ceva investigații OLAF)

2) până în 2020, procentul persoanelor cu vârsta de 15 ani, cu competențe scăzute de citire, matematică și științe exacte, ar trebui să fie mai mic de 15%;(ultimele evaluări naționale demonstrează că este o țintă ratată)

3) până în 2020, proporția persoanelor de 30-34 de ani, care au absolvit învățământul terțiarar trebui să fie de cel puțîn 40%;(ratată http://www.aracis.ro, 27%  în 2016 )

4) până în 2020, proporția părăsirii timpurii a școlii din sistemele de educație și formare, ar trebui să fie sub 10%;(ratată ,eurostat)

5) până în 2020, cel puțin 95% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și vârsta pentru înscrierea obligatorie la școala primară, ar trebui să beneficieze de educație preșcolară; (ratată,eurostat)

6) până în 2020, proporția de absolvenți angajați cu vârste cuprinse în 20 și 34 de ani, care au finalizat sistemul de educație și de formare profesională cu cel mult trei ani înaintea anului dereferință, ar trebui să fie de cel puțin 82%, comparativ cu 76,5% în 2010 (ratată,eurostat). La o populație aproximată la 22 000 000 cu 5000000 plecați și 4000000 copii rămân ca bază de calcule procentuale 13000000 de adulți.

Salariații în România erau în primăvara anului trecut, 6,3 milioane. Câți cu salariu minim nu mai contează. Adică din populația reală cam 48% ( UE are o țintă de 75%). Bugetarii în număr de 1,2 milioane reprezintă 9,2% din populația activă stabilă. Românii plecați în Spania și Italia au crescut procentul de ocupare în țările lor de adopție care s-au apropiat astfel de țintele programului European 2014-2020. România și-a asumat un procent de maximum 11,3% abandon școlar în perioada 2014-2020.

În 2017 rată era 18,3%, cu un decalaj major între rural și urban. În satele românești cu școli primare și gimnaziale rată de abandon era în primăvară lui 2018 26%, față de municipii 6,2%. Și mai grav este că cei care mai frecventează școală și au participat la evaluările naționale nu reușesc să depaseacă nivelul de 5 în proporție mai mare de 62%. Adică cantitativ și calitativ învățământul în zonele rurale unde trăiește 40% din populația României educația este “în noroaie”.

Am citit recent un articol care încearcă să identifice cauzele abandonului. O explicație plauzibilă este identificată că fiind plecarea copiilor alături de părinți pe perioade scurte în străînătate. Mi se pare nesustenabilă. Copiii rămân în grijă bunicilor sau a rudelor. Puțini părinți care au contracte pe perioada limitată își iau copiii cu ei. Lipsa de supraveghere acasă și duplicitatea sistemului de învățământ care obligă și încurajează înscrierea copiilor fără frecvența în catalog pentru menținerea normelor didactice și a finanțării unităților școlare. Responsabilitatea este colectivă: familie, formatori, directori, primării și consilii județene și decidenți politici.

Alocările din PIB pentru cercetare dezvoltare în 2019 sunt de 0,18%. Cam mare diferența față de ținta asumată de UE de 3% unde la acest capitol suntem pe ultimul loc. În România pragul sărăciei era în 2017 de 544 lei pe luna. 7,7 milioane de români trăiau la limita ei. Școala, gratuită teoretic, costă bani. Uniforme, rechizite, transport. Cu toate creșterile de venituri arse de inflație românii, mai ales cei din mediu rural, nu își pot permite o educație de calitate pentru copiii lor. Dificil de vorbit despre asta în campaniile electorale.

Ideile abramburite cu tablete inteligente în școlile de la sate cu toalete în curte nu fac decât să îngroașe mizerabila discrepanța dintre asumarile festiviste din documentele oficiale în limbaj de lemn de tristă amintire  și realitatea amară care acum atacă economia prin lipsa forței de muncă calificată. Documentele spun pompos “Cooperarea inter-instituțională la diferite niveluri este un element fundamental înimplementarea Strategiei EFP. De aceea, pentru a asigura coerenţa şi consistenţa dialogului cu actorii esenţiali, pe de o parte şi între diferitele politici europene, pe de altă parte, este necesară construirea sistematică a oportunităţilor pentru cooperare și dialog pentru schimbul de informaţii şi de opinii”.

BLA BLA. Realitatea românească  este dezolantă. Niste birocrați mincinoși cu salarii de zece și competențe de 2 muncesc cu “spor” la construcția ei.

Lasă un răspuns