Connect with us

Mobile

După 30 de ani de alergat după iluzii

Published

on

Marți, 10 decembrie, s-a închis dosarul Rompetrol 2. De râs și plâns. La DIICOT. Nu este vorba de Caracal. Este vorba de multe documente care au fost aruncate la coșul negocierilor. Așa cum s-a întâmplat cu neagra–alba privatizărilor și retrocedărilor, peste tot. După dușul rece cu afacerea Micula-Suedia, gaura în buget crește. Am dat investitorilor suedezi facilități fiscale înainte de intrarea în UE, de unde face parte și Suedia. Când am intrat în UE, CE nu ne-a mai lăsat să mai dăm ajutoare. Adică Suedia a jucat pe două fronturi. Așa că am rămas captivi între două lumi. Ca să ieșim, trebuie să plătim precum acarul Păun. Pentru că am fost fraieri. Am vrut să jucăm în liga mare când aveam tricouri de liga mică. Copila cu chibrituri nu a mai jucat în filmul cu final fericit.

Au trecut 30 de ani de capitalism. Și ne-am ales cu o economie dependentă de consum, cu precădere din importuri, cu fondul de pensii găurit precum drumurile patriei, cu o educație pe coji de nucă, cu anotimpuri în stradă, după cum evolua economia lumii, cu bănci mutate de la turci la turci și austrieci. 30 de ani de lecții dureroase de economie capitalistă. Cu tușa mioritică de rigoare. În goana dupa modernizare și aliniere la standarde virtuale am distrus semințele de creștere. Cam ceea ce se întâmplă acum în noua formulă de management european la Bruxelles. De la jos comunismul din România anilor ’90, la jos industrializarea și întoarcerea în peșteri. Pentru cei care au trăit schimbările din România la vârsta deciziilor fundamentale, în buzunar cu diplome câștigate cu sudoarea muncii, lucrurile se repetă. Atunci, în anii ’90, economiile occidentale gâfâiau deja, prefigurând repetarea crizelor de creștere de la sfârșitul anilor ’80. Economia Germaniei, astăzi motorul economic al Europei, era în impas. Euro a salvat-o. După extinderea UE. Era nevoie de creșterea suprafeței de impact. Al tzunamiului care se preconiza că va lovi bursele lumii. Așa a căzut “cortina de fier”. După 30 de ani, vina pentru că trăim mai prost, relativ la noile standarde, la care am achiesat voluntar, este doar a noastră. Încercați să gândiți așa: am o problemă și trebuie să îmi salvez familia. Am de ales între salvarea familiei mele sau a vecinului. Pe cine salvez? Evident că îi aleg pe ai mei. Așa gândesc și vecinii. Legea selecției naturale funcționeză în pofida declarațiilor demagogice ale neo-marxiștilor. Cel mai puternic câștigă. Pentru că, în practică, oamenii și națiunilor NU sunt echipotente, economic, politic, cultural. Ghinion cu adevărul ăsta political incorect. În anii ’90, s-au închis majoritatea unităților industriale. Unele n zone în care populația localităților depindea de locurile de muncă oferite de acestea. Oamenii au fost pensionați anticipat. Au primit salarii compensatorii, pe care le-au cheltuit după cum au înțeles. Flămândul cumpără mai mult decât poate mânca. Urmarea: sus inflația. Scăderea contribuțiilor la fondul de pensii și scăderea contribuțiilor la sănătate. Produsele “necompetitive “ românești au fost înlocuite cu cele importate. Presiune pe cursul de schimb. Cam ceea ce au făcut conchistadorii cu mărgelele colorate schimbate pe pirite cu indienii din Lumea Nouă. Am început să finanțăm locurile de muncă din țările cu economii avansate. Cu economii în degringolada de creștere. Domeniile de care depinde securitatea națională au început să fie privatizate. Pentru că managerii erau incompetenți sau hoți și pentru că tehnologia noastră nu era la standardele occidentale. Până la un punct corect. Din nefericire, hoția, incompetența și cinismul nu sunt încapsulate în România. Virusul bântuie lumea și nu există antidot. Panama Papers colcăie de argumente. Privatizările sunt un cuțit cu două tăișuri. Domeniile unde trebuie păstrat controlul statului sunt cele mai vulnerabile astăzi. Apa, mâncarea, medicamentele, energia, industria de armament, compania de transport aerian, căile ferate, băncile, comunicațiile, ISU, trebuie să aibă o componenta de decizie națională. În condițiile în care scena lumii își schimbă investitorii în finanțarea spectacolului, avem nevoie de resurse și negociatori buni și morali pentru a supraviețui ca națiune. O națiune se apără cu resurse valoroase umane și materiale.După 30 de ani avem mai puține din ambele categorii. Pentru că ”Noi trăim astăzi fără să gândim ce ne așteaptă mâine”.

Top of Form

Bottom of Form

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations