Anul şcolar viitor ar putea începe la 13 septembrie, a anunţat ministrul Educaţiei, potrivit roeducatia.ro. Elevii vor încheia primul semestru înainte de Crăciun. Astfel, vacanţa intersemestrială din februarie va fi comasată cu cea de iarnă.
,,Sunt optimist. Am lucrat la structura calendarului anului școlar
2021-2022. Îl văd cu un început de școală în luna septembrie, n-o să
spun dacă în prima sau în a doua zi de luni a lunii septembrie, probabil
că în a doua zi de luni a lunii septembrie, cu derulare cu prezență
fizică, cu un prim semestru care să se încheie înainte de sărbătorile de
Crăciun.
Nu am înțeles exact care este sensul să faci ore până de Crăciun, să intri în vacanță de Crăciun și de Anul Nou, după care să revii la școală și să încerci să-ți aduci aminte ce ai învățat înainte de Crăciun și să iei note, după care să intri într-o altă vacanță. Ne gândim la o structură în care să se încheie semestrul I înainte de Crăciun: s-a predat, s-a învățat, s-a evaluat, copiii pleacă liniștiți în vacanță, profesorii de asemenea pot pleca fără griji în vacanță, care să fie mai lungă cu o săptămână, după care să înceapă semestrul II.”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
Ministrul a mai precizat că vacanţa intersemestrială va fi comasată cu vacanţa de iarnă.
You must be logged in to post a comment Login