VIDEO – Dacian Cioloș, CRITICAT DUR după ce a anunțat că Franța trimite trupe în România

    Președintele USR este criticat aspru după ce a anunțat că țara noastră a cerut sprijin militar din partea Franței. Ștefan Rădulescu, prim-vicepreședinte al PNL Ilfov, a declarat că Dacian Cioloș nu a vrut decât să iasă în evidență, după o perioadă în care “a intrat într-un con de umbră”. Liberalul a mai spus, în emisiunea 100% cu Laurențiu Botin, de la Realitatea Plus, că liderul USR nu avea voie să transmită astfel de mesaje, într-un context de criză militară avansată.

    “Cred că domnul Cioloș a vrut să ocupe puțin spațiul public, pentru că a intrat într-un con de umbră. Aceste subiecte nu se pot discuta în mod public, pentru că sunt chestiuni secrete, de siguranță națională.”, a declarat Ștefan Rădulescu, la Realitatea Plus.

    Prim-vicepreședintele PNL Ilfov a amintit că țara noastră are o serie de parteneriate strategice și că articolul 5 din Tratatul NATO garantează protejarea unui stat membru. Mai mult, liberalul a precizat că, în criza militară aflată în apropierea granițelor române, există discuții la nivel european și global, dar că subiectul este unul sensibil, despre care nici președintele României nu poate comunica public foarte multe detalii.

    “Nu se transmit în modul acesta informațiile.”, a completat Ștefan Rădulescu (PNL), în timpul emisiunii 100% cu Laurențiu Botin de la Realitatea Plus.

    În urmă cu două zile, într-o postare pe Facebook, Dacian Cioloș a salutat anunțul făcut de președintele Franței, Emmanuel Macron, cu privire la trimiterea de trupe în țara noastră. De asemenea, liderul USR a precizat că sprijinul militar “a fost discutat încă din 2016” și a lăsat impresia că a reprezentat o solicitare din partea României.

    Vedeți mai jos intervenția integrală din emisiunea 100%, cu privire la acest subiect:

    Sursa: Realitatea Plus, 100% cu Laurențiu Botin

    Articole Similare

    spot_img

    LASĂ UN RĂSPUNS

    TE RUGĂM INTRODU COMENTARIUL AICI
    TE RUGĂM INTRODU NUMELE TĂU AICI