Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bacău a stabilit, într-o ședință informală, o serie de măsuri, pentru combaterea infectării cu noul coronavirus. Decizia a fost luată în contextul deschiderii școlilor pe 8 februarie, transmite roeducatia.ro.
Iată măsurile stabilite în şedinţa CLSU:
– personalul didactic și elevii vor purta măști de protecție, vor folosi dezinfectanți, și se va asigura distanțarea;
– fiecare clasă va fi dezinfectată și aerisită;
–
Compartimentul Învățământ, Cultură, Sănătate din cadrul Primăriei
Bacău, alături de viceprimarul Cristian Ghingheș, se ocupă de
finalizarea demersurilor pentru asigurarea materialelor sanitare
necesare pentru școlile care au stocuri scăzute;
– transportul public va păstra frecvența ridicată la orele de vârf, adică dimineața și la terminarea orelor elevilor;
–
patrule de poliție vor asigura decongestionarea traficului în zonele
aglomerate din dreptul școlilor municipiului și vor aplica sancțiuni
pentru cei care nu respectă normele sanitare anti-Covid;
– se vor
asigura câteva locuri de parcare în preajma școlilor unde se aglomerează
traficul în mod frecvent, pentru părinții care-și duc copiii la
cursuri, în vreme ce în cadrul unităților de învățământ și al curților
aferente se vor amenaja fluxuri de intrare-ieșire;
– Direcția de
Sănătate Publică Bacău va monitoriza zilnic numărul de infectări pentru a
asigura că situația epidemiologică este sub control.
La ședința CLSU Bacău au participat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, Poliției Locale, Poliției Municipiului, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC), Transportului Public, mai transmite roeducatia.ro.
Foto: roeducatia.ro
You must be logged in to post a comment Login