Connect with us

Comentariul zilei

CSM decide azi cum va desemna România candidaţii de procuror european

Published

on

CSM discută marţi pentru avizare proiectul de OUG privind desemnarea candidaţilor pentru postul de procuror european. Dezbaterea are loc cu o săptămână înainte de interviul lui Kovesi la Bruxelles.

„Avizarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO)”, este situată pe ultimul punct al ordinii de zi  aşedinţei de marţi a plenului CSM.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat încă de duminică faptul că a fost redactat un proiect de ordonanţă a Guvernului pentru a crea baza juridică legală pentru a selecta, în prima etapă, cei trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României şi că proiectul a fost trimis la CSM, pentru aviz consultativ.


El a spus că s-a discutat şi se va mai discuta o propunere privind competenţele acestui parchet european, care se va operaţionaliza în noiembrie 2020 şi va avea doar această competenţă: prevenirea, combaterea fraudelor la interesele financiare ale Uniunii Europene.

Referitor la candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror-şef european, Toader a spus că nu este vorba despre o propunere plecată de la ministerul pe care îl conduce sau de la Guvern.


Copyright © 2019 AT Video Creations