Connect with us

Actualitate

Credite pe acte false

Published

on

Au fost percheziţii de amploare, în această dimineaţă, după ce o bancă din Capitală a fost păgubită cu 3,2 milioane de lei. Poliţia Română a descins în 45 de locaţii, din Bucureşti şi şapte judeţe din ţară, la persoane bănuite că au luat credite cu acte false şi au depus declaraţii fiscale false, pentru ca cei care se împrumutau să figureze ca angajaţi ai unor firme. 56 de persoane au fost duse la audieri.

Mai precis, este vorba despre două dosare penale în care sunt cercetate 56 de persoane, dar poliţiştii nu exclud ca numărul de credite false să fie unul mult mai mare.

Până la acest moment nu s-a stabilit implicarea unor angajați din cadrul acestor unităti bancare. În majoritatea cazurilor a existat un intermediar, o societate de broker care a fost implicata în obținerea acestor credite care au certificat realitatea inscrisurilor pentru dosarul de creditare.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, prejudiciul este estimat la 3.200.000 de lei. Percheziţiile au avut loc în Bucureşti şi în judeţele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman.

Copyright © 2019 AT Video Creations