Comisarul european pe Educație, poză fără Andronescu de la Reuniunea miniștrilor la București.

Comisarul european pentru Educație a publicat pe Twitter o fotografie de la reuniunea miniștrilor educației organizată la București, în care oficialii o așteaptă pe Ecaterina Andronescu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul român a întârziat la poza de grup, timp în care miniștrii educației din Asia și Europa și comisarul european Tibor Navracsics au așteptat, în picioare.

În cele din urmă, la poza de grup a apărut și gazda evenimentului, Ecaterina Andronescu:


Reuniunea de astăzi a fost prezidată de Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor. În mesajul publicat pe Twitter, comisarul Tibor Navracsics a scris: „Investiția în educație și tineret rămâne o prioritate de top! Trebuie să asigurăm o educație inclusivă și de calitate pentru toată lumea, să promovăm oportunități de învățare pe tot parcursul vieții și să îi pregătim abilitățile și cunoștințele care îi vor ajuta să aibă o viață cât mai bună”.

Miniștri ai Educației din 51 de state se întâlnesc astăzi și mâine la Palatul Parlamentului, la cea de-a șaptea Reuniune a Miniștrilor Educației din Asia-Europa (Reuniunea Asia-Europa – Asia-Europe Meeting/ASEM). Evenimentul face parte din calendarul activităților derulate în contextul exercitării de către România a Președinției la Consiliul Uniunii Europene, transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns