Cine sunt cei doi bărbați care se aflau în avionul prăbușit în Buzău

Tragedia aviatică din judeţul Buzău a ajuns în atenţia criminaliştilor, experţilor în securitate aeronautică, dar şi a procurorilor.

Echipele de cercetare şi anchetatorii au încercat miercuri noapte să coboare trupurile celor doi oameni de afaceri care au murit. Locul unde s-a prăbuşit avionul de mici dimensiuni cu care zburau este la aproximativ trei kilometri de oraş, într-o zonă greu accesibilă. Din păcate, nici vremea nu este de partea salvatorilor cum, cel mai probabil, nu a fost nici de partea celor care şi-au pierdut viaţa.

Doi bărbaţi care culegeau ciuperci, dintr-o pădure din Valea Nehoiului, au mărturisit că au văzut cum un avion se roteşte fără control deasupra lor. La mai puţin de un kilometru distanţă de ei, aparatul de zbor s-a izbit extrem de puternic de copaci şi apoi de pământ.

Am auzit motorul, un motor de avion puternic şi am auzit bubuitura şi am zis hai să sunăm la 112, că s-a prăbuşit vreun avion. Nu ne-am dus, că ne-au sunat pe urma cei de la poliţie şi ne-au zis să îi aşteptăm undeva în capul satului. Ne-am dus să-i aşteptăm şi am venit cu toţii”, spune alt localnic.

Este posibil ca vremea să fi avut un rol determinat în această tragedie, în care au murit 2 oameni.

Martorii spun că în momentul în care avionul s-a prăbuşit, în zonă ploua, plafonul de nori era jos şi vântul bătea cu putere.

Zona în care s-a prăbuşit aparatul de zbor de mici dimensiuni este greu accesibilă. Anchetatorii nu au reuşit nici cu şenilata să parcurgă tot traseul şi, la un moment dat, au luat-o la pas, cu localnicii.

“A plouat toată ziua, drumul este impracticabil, au încercat jandarmii să se ducă cu o şenilată şi nu au putut să ajungă acolo”, spune un salvator.

În avionul prăbuşit erau doi oameni de afaceri din Constanța şi Cluj. Ei locuiau în Râşnov şi făceau mulţi bani din construcţii şi afaceri imobiliare. Potrivit unor surse, cel care era la manşă, avea brevet de zbor de peste 5 ani.

Pilotul aparatului de zbor era un bărbat de 45 de ani din Cluj-Napoca, Mihai Covaciu, iar celălalt bărbat aflat în avion era Liviu Bucăţică, în vârstă de 50 de ani, din Constanţa, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, avionul s-ar fi rupt în două, coada avionului rămânând pe cealaltă parte a versantului muntos, cercetările urmând să fie reluate joi dimineaţă,

Avionul de mici dimensiuni a decolat de pe aerodromul din Ghimbav şi urma să ajungă la Constanţa.

Mihai Covaciu era un cunoscut dezvoltator imobiliar cu investiţii în construcţia de apartamente în Braşov, Râşnov şi Cluj-Napoca şi deţinea brevetul de pilot de mai bine de cinci ani, iar Liviu Bucăţică era un om de afaceri din Constanţa.

Liviu Butnariu, primarul orașului Râșnov: “Este un investitor imobiliar care la Râşnov a construit 12 blocuri şi în acest moment avea un PUZ pentru a construi şi alte blocuri în aceeaşi zonă”.

“Azi dimineaţă a plecat, nu ştiu unde. Știu că maşina asta stă şi cu săptămâna aici, deci el e plecat. Zboară pe perioadă lungă”, spune un angajat al aerodromului din Ghimbav.

La 14 şi 31 de minute, pilotul a decolat din Ghimbav şi voia să ajungă la Constanța. După aproape o oră de zbor, la 15 şi 27 de minute, aparatul a dispărut de pe radar şi s-a prăbuşit.

La faţa locului au făcut cercetări mai multe echipaje de pompieri, jandarmi montani, poliţişti, voluntari de la primărie, criminalişti şi experţi în aviaţie. Ancheta a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Lasă un răspuns