Connect with us

Comentariul zilei

Când ar putea fi adus Radu Mazăre în România?

Published

on

Poliția Română a anunțat azi, miercuri, că Radu Mazăre a fost capturat în Madagascar. Fostul edil a fost arestat pentru 6 zile în baza mandatului internațional de arestare emis ca urmare a unei condamnări de 9 ani.

Specialiștii susțin că în această perioadă Radu Mazăre va fi prezentat unui judecător din Madagascar pentru confirmarea măsurii preventive. Ulterior, statul român va trimite o cerere de extrădare, care va fi analizată în baza convențiilor internaționale la care sunt părți cele două state, neexistând un tratat bilateral. Procesul de extradare ar putea dura cateva luni, existând posibilitatea ca cererea autoritatilor romane sa fie respinsa.

„Statul roman, prin Ministerul Justitiei, trebuie sa faca o cerere de extradare către statul pe teritoriul caruia a fost retinută persoana ce se afla în urmărire generală. După aceea, persoana respectivă va fi prezentată în fața unui judecător care va analiza legalitatea și documentele trimise de statul român, astfel încât sa analizeze fundamentele ce determină păstrarea sau nu într-o măsură preventivă a persoanei capturate până când se va judeca fondul cererii de extrădare. Procedura are două etape. O etapă cu măsură preventivă, în situația în care statul român solicită să se ia o măsură preventivă până la judecarea fondului cauzei. Judecătorul va putea pronunța o măsură de arestare la domiciliu sau control judiciar sau, dacă consideră că nu există risc de sustragere, să nu impună nicio măsură preventivă până nu se va judeca cererea de extrădare. Dacă procedura de extrădare se va face în mod voluntar, procesul va avea o durată scurtă. Se va pronunta o hotărâre judecătorească prin care ia act de acceptul persoanei. În situatia in care persoana capturata va uzita de procedura normală, non-voluntară, și isi va formula apărări in fata judecatorului, procedura de extradare poate dura câteva luni sau chiar mai mult. De asemenea, există posibilitatea refuzului extrădării dacă nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate din statul respectiv. Baza legala consta in tratatele internationale de cooperare”, a declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, avocatul Cristian Ene.

Radu Mazare este condamnat definitiv la 9 ani de inchisoare pentru retrocedari frauduloase in judetul Constanta.

Sursa: stiripesurse.ro

Copyright © 2019 AT Video Creations