Connect with us

Politica

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni miercuri, în ședință comună pentru încuviințarea stării de alertă

Published

on

Parlamentul se reunește miercuri, în ședință comună, pentru încuviințarea stării de alertă instituită de guvern luni, 18.05.2020, pentru o perioadă de 30 de zile. Şedinţa plenului reunit va avea loc începând cu ora 15:00.

Înaintea ședinței de plen reunit, vor avea loc și ședințele comisiilor de specialitate care vor examina în primă lectură hotărârea de guvern de instituire a stării de alertă, înainte ca actul normativ să ajungă la votul final.

Potrivit legii, starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea Ministrului Afacerilor Interne, şi nu poate depăşi 30 de zile, însă, pentru motive temeinice, poate fi prelungită pentru încă 30 de zile. Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului.

Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat marți, că parlamentarii social-democraţi vor vota pentru adoptarea hotărârii de Guvern prin care a fost instituită starea de alertă, dar urmează să analizeze dacă este cazul să propună anumite amendamente.

Copyright © 2019 AT Video Creations