BREAKING NEWS / Nicolae Robu şi Alfred Simonis, şi-au depus, vineri, candidaturile
Candidaţii Alianţei PSD- PNL Timiş la funcţiile de primar al municipiului Timişoara şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în alegerile din 9 iunie, Nicolae Robu şi Alfred Simonis, şi-au depus, vineri, candidaturile la Biroul Electoral Municipal (BEM) şi, respectiv, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ), informează Agerpres.ro.
“Mi-am depus candidatura, înţelepţit după înfrângerea din 2020, împreună cu echipa şi cu suportul timişorenilor iubitori de Timişoara, suntem ferm hotărâţi să scoatem oraşul din declinul în care a fost aruncat în ultimii ani, să facem din nou ca în oraş să palpite o viaţă sănătoasă, Timişoara să redevină oraşul florilor, al afacerilor prospere, al locurilor de muncă bune şi stabile, oraşul în care să îţi fie drag să trăieşti. Toate acestea, în ideea valorificării unei oportunităţi extraordinare ca puterea să fie a celor implicaţi în aceste candidaturi, atât la Timişoara, cât şi la Consiliul Judeţean Timiş şi la nivel naţional”, a declarat Nicolae Robu.
Fostul edil liberal a afirmat că prima lui opţiune pentru funcţia de viceprimar este Dan Diaconu, care a ocupat aceeaşi funcţie în administraţia Robu.
Al doilea post de viceprimar va reveni unui membru al PSD.
“Cine spune PSD că e cel mai potrivit pentru funcţia de viceprimar va fi acceptat de mine. Sunt foarte mulţumit de lista de consilieri locali propusă şi de PSD, şi de cea de la PNL. Domnul Cosmin Tabără (viceprimar PNL în funcţie, n.r.) ocupă a doua poziţie pe lista PNL, după Dan Diaconu”, a punctat Nicolae Robu.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, după depunerea candidaturii la BEJ Timiş, că Alianţa PSD-PNL Timiş priveşte cu “smerenie, dar cu încredere ziua de 9 iunie”.
“Timişul are nevoie de o schimbare, de o nouă abordare în raport cu Guvernul şi cu România. Timişul a fost prea mult timp ocolit de marile investiţii guvernamentale în aceşti peste 30 de ani, de asemenea şi Timişoara. În această formulă, împreună cu formula guvernamentală care funcţionează de doi ani şi jumătate, putem spune că am reuşit atragerea unor investiţii majore în judeţul Timiş. Sunt investiţii de câteva miliarde de euro în diferite etape şi stadii de derulare în judeţ. Dar nu ne oprim aici. Împreună cu domnul primar Robu vom face tot ce ţine de noi pentru a convinge Guvernul să rămână atent la proiectele judeţului şi ori de câte ori vom obţine o finanţare a unui proiect, ne vom proiecta următoarea dorinţă, investiţie în Timiş şi Timişoara“, a detaliat Alfred Simonis.
Liderul social-democraţilor timişeni a arătat că doar în acest mod se pot recupera decalajele faţă de judeţe care s-au descurcat mai bine decât Timişul, judeţe care au avut atenţia Guvernului o vreme îndelungată.
Sursa foto si text- Agerpres.ro
Pentru mai multe stiri ne puteti urmari AICI