Connect with us

Actualitate

BREAKING | Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. 19 pacienţi şi opt cadre medicale s-au autoevacuat sau au fost evacuate

Published

on

UPDATE:
Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 mp și a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălțime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital.
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. 18 pacienţi şi cinci cadre medicale au ieşit din clădire, în timp ce un alt pacient a fost scos de pompieri. Alte trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, incendiul a izbucnit într-o rezervă de la urgenţă. Au fost trimise la faţa locului şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale de lucru la înălţime, una de descarcerare grea şi o ambulanţă tip B.

,,La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, au fost găsiţi 18 pacienţi şi cinci cadre medicale autoevacuate, un  pacient fiind evacuat de salvatori. Trei cadre medicale, care au suferit fracturi, au fost transportate la spital.”, a mai transmis ISU Dolj.

Copyright © 2019 AT Video Creations