Connect with us

Actualitate

Asemănări si deosebiri intre politica si metabolism

Published

on

Subiectul favorit in toata lumea buna este despre well being. Ce mâncăm ,cum mâncăm pentru ca sa nu ne îngrășăm, sa fim sănătoși, sa trăim cat mai mult si mai bine. Majoritatea ,odată cu intrarea in epoca internetului citește ce au făcut vedetele si influencerii pe care vor sa ii copieze. Și mai apoi fac întocmai. Surpriza. Nu au aceleași rezultate! De ce?
Eu cred, după ultima dieta care chiar a dat rezultate care se perpetuează ,ca metabolismul nostru este unic. Pentru ca fiecare dintre noi reacționează diferit la stimuli externi. Si mai ales pentru ca organismul nostru, pe care nu ne prea obosim sa îl ascultam când ne da semnale, este mai deștept decât noi. Daca îl hrănim cu ceea ce nu ii place sa proceseze sau nu respectam un program zilnic de alimentare si pauze corpul nostru se adaptează. Si mai apoi se revolta. Iar revoltele provoacă pagube. Materiale de regula. Spirituale colateral , dar devastatoare pentru centrul de comanda
Tot așa si in politica de astăzi. De mai mult de 50 de ani, in așa zisa lume democratica, centrele de comanda au dat cetățenilor drepturi fără număr. Unele in totala contradicție cu legea selecției naturale. Cea care guvernează de când lumea evoluția speciilor si echilibrul ecosistemelor.

Cu aceleași efecte pe termen lung si mediu ca atunci când noi ne hrănim cu junk food si lichide colorate cu mulți bulbuci din sticle etichetate cu paradisul la care visam. Devenim obezi si imobili , leneși si analfabeți funcțional, delegând decizii tot mai multe de la centrul de comanda pe care prin apartenenta la specia umana am avea dreptul si responsabilitatea sa îl coordonam. Ne mulțumim sa ne bălăcim intre forme iluzorii de fericire si bunăstare ,stoarse de conținuturi. E comod. Pana când vine o zi in care mergem sa ne facem analizele pentru ca încep “durerile”.

Daca analizele sunt făcute de specialiști si nu de leneși ca noi, dacă reactivii nu sunt de aceiași “calitate” si daca ajungem la un doctor cu scoală pe bune ,începe tragedia. Trebuie sa renunți la cafea sau pensia speciala, trebuie sa faci sport sau sa mergi la munca, trebuie sa renunți la cartofii prăjiți si sa mănânci salata sau ca cetățean sa pui mana pe o carte in loc sa lâncezești in fata unui ecran. Poți alege sa mergi la alți doctori, sa bagi banii in cearceafuri de rețete cu leacuri scumpe si miraculoase. Până la urma, daca nu iți schimbi modul de viată, tot la cuțit ajungi. Sau la cimitir.
Din fericire sau din nefericire suntem liberi sa alegem ce facem cu viața noastre. Fiecare după cum îl duce capul. După câți cartofi prăjiți in ulei de palmier a mâncat.

Dar organismele sunt guvernate de niște legi care își produc efectul indiferent daca le cunoști sau nu. Ai responsabilitatea , daca ești homo sapiens , sa le respecți. Daca nu o faci, nu exista nici un fel de pila care sa te scape de amenda. Din fericire pentru supraviețuirea specie.
Duminica mergem la” policlinica electorala”. Fiecare cu analizele lui. Sa alegem “doctorul” in care avem încredere. Știu ca doctorii din Romania au si ei bolile lor, ca tot sistemul nostru de sănătate.

Politicienii așijderea. Dar nu putem toți sa ne tratam in străinătate. Si nici nu putem sa stăm acasă sa ne tratam ca acum 100 de ani cu leacurile vindecătoarei satului. Eu merg duminica sa îmi aleg “medicul de familie”. Poate nu este ideal dar măcar îmi câștig dreptul sa am pe cine da in judecata pentru malpraxis . Voi mergeți ?

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations