Connect with us

Actualitate

Adio Programul Tomata – producția de roșii românești, în pericol

Published

on

Roșiile românești vor fi mai puține și mai scumpe, după ce programul Tomata a fost închis. Fermierii nu știu acum pe ce bani se pot baza.

Mai puține roșii românești și mai scumpe. Asta vom găsi pe tarabele din piațe anul acesta. Programul Tomata, prin care agricultorii primeau sprijin din partea statului, a fost oprit. Va fi relansat, dar sub o altă formă, care va cuprinde o gamă mai variată de legume, dă asigurări ministrul Agriculturii.

În replică, producătorii susțin că deciziile ministrului sunt luate ,,pe genunchi” și le dau peste cap toate planurile.

Fermierii acuză că ministrul nu se uită unde trebuie. Importurile ar fi crescut pentru că nimeni nu-i ajută pe producătorii locali să-și vândă marfa în marile magazine, iar legea care obligă supermarketurile să aloce spații egale pe raft produselor de import cu cele românești a fost abrogată. Asta se va vedea direct în buzunarele cumpărătorilor.

Potrivit Ministerului Agriculturii, legumele ce ar urma să fie incluse în viitorul program de finanțare vor fi stabilite împreună cu producătorii locali.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Copyright © 2019 AT Video Creations