Connect with us

Actualitate

Accident teribil cu 2 morți și 9 răniți la Aninoasa în județul Dâmbovița

Published

on

Două persoane au murit în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz cu copii şi un autoturism. Mai mulţii copii au fost răniţi și transportați la spital.

„Pe DN 71 Târgovişte-Sinaia, în apropierea localităţii Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, a avut loc o coliziune între un microbuz de transport persoane şi un autoturism.”, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Reprezentanţii ISU Dâmboviţa au precizat că microbuzul implicat în accident transporta copii.
Două persoane adulte din microbuz, şoferul şi persoana care îi însoţea pe copii, au decedat. 9 dintre copiii din microbuz au fost răniţi, doi dintre ei fiind în stare gravă.

Ceilalţi au fost evaluați la fața locului și transportați la spital. Șase au fost preluați de ambulanțe, trei de părinți. Traficul rutier este oprit în totalitate, fiind deviat pe străzi din localitate, pentru a permite intervenţia echipajelor specializate.

Copyright © 2019 AT Video Creations