Ligia Deca, discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale despre situaţia grădiniţelor şi a şcolilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi  

Ligia Deca, discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale despre situaţia grădiniţelor şi a şcolilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi  

de admin
0 comment
Ligia Deca, discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale despre situaţia grădiniţelor şi a şcolilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi  

Ligia Deca, discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale despre situaţia grădiniţelor şi a şcolilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi  

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi Rita Almeida, manager al sectorului de educaţie pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, au analizat, miercuri, în cadrul unei întâlniri, situaţia grădiniţelor şi a şcolilor afectate de inundaţii din judeţul Galaţi, precum şi posibilitatea unei intervenţii a Ministerului Educaţiei cu sprijinul Băncii Mondiale, potrivit Agerpres.ro. 

Ministerul Educaţiei centralizează nevoile unităţilor de învăţământ afectate şi va coordona alocarea de ajutoare şi sprijinul de care au nevoie şcolile, pentru reîntoarcerea cât mai rapidă a copiilor în clasă“, a declarat Ligia Deca, scrie AGERPRES. 

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că Banca Mondială rămâne un partener important în gestionarea situaţiilor de criză şi aplicarea reformelor asumate prin noile legi ale educaţiei.

Întrevederea a continuat cu o discuţie despre rezultatele proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Banca Mondială.

Astfel, proiectul privind învăţământul secundar (ROSE), finanţat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare printr-un împrumut de 200 milioane euro, este în ultimele luni de implementare.

“Rezultatele proiectului ROSE sunt peste aşteptările iniţiale, depăşindu-se cele mai multe dintre ţintele planificate iniţial. Spre exemplu, rata medie a abandonului şcolar în clasele terminale din liceele sprijinite de proiect a scăzut cu aproape 6 puncte procentuale, în timp ce rata medie de promovare a bacalaureatului în liceele sprijinite de proiect a crescut cu peste 19 p.p. Ambii indicatori au depăşit semnificativ ţintele finale asumate. În ultimele luni s-au făcut progrese semnificative în implementarea proiectului ‘Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile’, finanţat integral de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu 100 milioane de euro pentru construirea/ consolidarea şi extinderea a 22 de şcoli”, arată sursa citată.

Ministerul Educaţiei susţine că a iniţiat un memorandum privind adoptarea Programului Naţional “Educaţia viitorului: un deceniu de transformare”, pe următorii zece ani, din surse de finanţare complementare de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), fonduri europene şi bugetul de stat.

Domeniile prioritare de intervenţie ale Programului Naţional “Educaţia viitorului: un deceniu de transformare” sunt:
* program integrat de îmbunătăţire a competenţelor de literaţie, numeraţie şi din domeniul ştiinţelor, respectiv a abilităţilor socio-emoţionale în rândul copiilor/tinerilor în risc de excluziune şcolară;
* creşterea calităţii sistemului de formare iniţială şi continuă a personalului didactic;
* crearea unei rute complete de formare prin învăţământul tehnologic dual;
* standardizarea evaluărilor naţionale şi participarea la studii internaţionale comparative (PISA, ICCS etc.);
* consolidarea capacităţii instituţionale de a gestiona transformarea digitală coerentă a învăţământului preuniversitar.

Sursă foto– Agerpres.ro

Nicolae Ciuca, imagine inedită. Liderul PNL, smerit, în noaptea de Înviere într-o mănăstire în care a slujit Arsenie Boca

Pentru mai multe stiri ne puteti urmari AICI 

You may also like

Lasă un comentariu

RPTV - Sursa ta de stiri de incredere.

Copyright © 2023 RPTV